L-am cunoscut pe Ionut in prima mea zi de munca , la semafor, la Razoare, in Bucuresti. Mi-a turnat lichid d’ala pe parbrizul proaspat spalat si eu nu stiam cum sa il fac sa se opreasca. Am pornit stergatoarele ca sa nu apuce sa il spele el. Nu a contat si m-am trezit cu el la geam. I-am zis sa o stearga ca nu ii dau nimic. Ma asteptam sa insiste cu cerutul banilor insa, tot ce a facut, a fost sa ma roage fumos sa ii dau lui sticla de apa, care statea pe jos, in soare, la picioarele scaunului din dreapta. I-am spus ca e veche si calda iar el mi-a spus ca ma roaga sa i-o dau oricum. A luat sticla, s-a indepartat de masina si si-a turnat-o pe toata in cap. Brusc imaginea si perceptia mi s-a schimbat. Priveam in oglinda doar un copil care se prosteste cu o sticla de apa, nu un tigan care ma agaseaza la semafor. Era o caldura infernala si fericirea de pe chipul lui, in timp ce apa curgea pe el, arata asta. S-a facut verde si am plecat.
A doua zi, la acelasi semafor, pustiul ma recunoaste si totusi vine si imi spala parbrizul. Deschid geamul si il intreb:
– Nu ti-am zis si ieri ca nu iti dau nimic?
– Ba da, dar ti-o spal ca esti frumoasa! imi raspunse el zambind strengar.
– Si asta te face pe tine sa nu mai ai nevoie de bani? continui eu gluma lui.
– Nu, dar daca sterg parbrizul te vezi mai bine prin el! imi spuse in timp ce pleca caci se facuse verde iar.
Fara sa imi dau seama, a treia zi deja abia asteptam sa il vad, ca macar sa il intreb cum il cheama. Semaforul e rosu (asa e intotdeauna cand ajung eu in dreptul lui). Un alt baiat vine spre parbrizul meu si este gonit repede de pustiul care imi recunoaste masina. Ii zic buna si imi raspunde, apoi il mai avertizez inca o data ca de la mine nu va primi bani. Imi spune ca stie si ca nu ii pasa. Ca sunt prietena lui frumoasa ,deci nu vrea bani de la mine. Nu am apucat sa il intreb cum il cheama dar am apucat sa le povestesc celor de la birou despre el. Deja era un personaj. Era baiatul care in fiecare dimineata ma facea sa zambesc. Andrei, unul dintre sefii mei mi-a spus ca povestea asta va tine pana ma convinge sa ii dau bani, ca e doar o sarada prin care imi castiga simpatia si ma face sa ii ofer mai mult decat in mod normal. L-am contrazis. Deja credeam in pusti…
In ultima zi a saptamanii, l-am intrebat cu il cheama si cati ani are. Atunci mi-a spus ca el este Ionut si ca are 12 ani.
– La scoala mergi? Ai fost vreodata?
– Nu! Mi-a raspuns sec, incet si cu capul in pamant. Era evident rusinat de asta!
– Nu te-au dat parintii tai?
– Nu, nu m-au dat bunicii ca pe ai mei nu i-am mai vazut de cand eram mic. Sunt in Franta!
Imi vorbea despre perioada cand era mic, ca despre o chestie indepartata, ca si cand acum ar fi tare mare…
I-am spus ca vorbeste corect totusi si mi-a zis ca a invatat de la oamenii de la semafor care il corectau din cand in cand si ca el, „fiind baiat destept, a bagat repede la cap cum se zice corect”
De 3 saptamani, cu o pauza de 4 zile in care a fost plecat la tara, Ionut imi spala zilnic parbirzul si ma intampina cu : „Esti frumoasa”!
Astazi, avand o zi mai proasta, de fapt, o stare mai proasta, nu aveam chef de el, asa ca dupa ce mi-a spalat parbrizul i-am zis buna si i-am intins 2 lei.
– Sa mor daca ii iau! a fost raspunsul lui vehement.
” – Nu vreau bani de la tine. Vreau sa zambesti! ”
Si am zambit…si inca zambesc in timp ce scriu dar simt si regretul care ma apasa ca acest copil spala parbrize! Ionut nu e cu nimic diferit de alt copil de 12 ani. Ar putea fi copilul tau, dar a avut ghinionul sa nu fie. A avut ghinionul sa fie copilul unor oameni care doar asta l-au invatat ca inseamna copilaria si probabil viata cu totul! Ionut va creste stergand parbrize si fiind judecat pentru asta…curand Ionut va uri oamenii caci oamenii vor fi rai cu el. Ionut ar putea avea o sansa daca fiecare dintre noi ar distribui povestea lui pana s-ar gasi cineva sa ii o ofere o sansa reala!
#Ionutmeritacopilaria