Ramai casuța mea cu bine

Azi ți-am călcat pragul pentru ultima oară căsuță a copilăriei mele și-n cinstea ta, și-a celei care ne-a crescut, ți-am scotocit în fiecare care colțișor…

Mamaie, iubirea mea dintâi, am fost la tine-n curte bre și ca-n orice zi din ultimii 7 ani, ne-ai lipsit îngrozitor de tare. Te-am reconstruit din inima noastră în fiecare poză ce-am făcut-o drept amintire veșnică a casei tale.

Azi, în bucătăria ta ne aștepta un teanc de poze prăfuite ce ție îți erau icoane pe pereți. Le-am luat pe toate într-un coș, în coșul ăla cu care mă trimeteai la țața Petra să duc mărturii în vin.

Am venit cu Mela bre, ba mai mult, a fost ideea ei să facem acest ultim tur. Știu că ne spuneai mereu să ne avem ca surorile și uite, ne-ai crescut atât de bine încât te-am ascultat chiar dacă copiii tăi, părinții noștri, n-au făcut-o.

Ți-am sărutat soba în care făceai focul dimineața devreme rău ca să ne trezim noi în căldură. Ne-am cățărat în pod pentru a mângâia albia în care ne spălai și ne-am cocoțat pe prispa ta cum o făceam când bolta noastră de struguri încă avea struguri. M-am suit și pe cotețul tău care acum părea extrem de mic și totuși te auzeam în mintea mea cum tipi să nu-mi rup gâtul pe acolo, pentru o mână de corcodușe…

M-am pus cu Mela, fiecare-n patul ei și ne-am amintit cum turnam în pat covrigii și merele și ne puneam pe numărat după colindat și apoi am fost în pivniță, în pivnița aia în care a căzut Mela când nu am pus capacul la loc și ea nu a văzut. Știu că ți-a stat inima atunci chiar dacă ai râs forțat ca să nu ne speriem și noi mai tare.

Am râs și noi mult azi, Mae. N-am vărsat o lacrimă deși știi că am fi plâns ca două prostănace de dorul tău. Ne-am ținut tari și am vrut ca ultima vizită să fie una veselă… Si chiar a fost.

Am închis poarta și apoi am trecut pe la noua ta casă, să te salut în singurul mod în care o mai pot face lumește.

Rămâi căsuța mea cu bine, iar tu Mae rămâi cu mine…

Pentru totdeauna, acolo e locul în care am crescut și tot pentru totdeauna, tu și casa ta veți fi o parte din mine indiferent cui veți aparține…

3 comentarii la „Ramai casuța mea cu bine”

Lasă un comentariu