Regulile destinului unei femei fericite

Există 25 de reguli ale destinului. Cine le-a inventat, nu se știe. Dar cei care au făcut cunoștință cu ele, sunt de acord cu acestea, și în viața de mai departe încearcă să le respecte. Acestea nu sunt reguli de fapt, este mai degrabă o tehnică psihoterapeutică. În misiunea eu intră convingerea.

Acest proces este îndelungat. El necesită perseverență și tenacitate. De aceea, regulile trebuie să fie tratate cu seriozitate, și trebuie să fie recitite în fiecare zi. Dacă le vei citi odată și vei uita de ele, nu vor avea niciun rost. Cel mai bine este să le găsește un loc pe peretele din camera ta, pentru ca să le vezi în permanență. Încearcă, și în scurt timp te vei convinge că ai început să trăiești mai ușor.

Pustiul este începutul la tot, dar el trebuie să fie umplut.

Pentru a obține ce-ți dorești, dorința nu e suficientă, trebuie să înveți să iei decizii. Doar așa vor apare posibilitățile.

Pentru ați schimba drumul, trebuie să te oprești, și după asta să începi să te miști în altă direcție.

În viață trebuie să plătești pentru tot. Cel mai scump te va costa lipsa de acțiune. Uneori acest lucru devina clar la finalul drumului vieții.

Dacă omul în permanență se teme să nu facă ceva greșit, el, fără să-și dea seama, face cea mai mare greșeală din viața lui.

Asemănările se atrag. În viață nimic nu e întâmplător. Noi nu atragem oamenii pe care am vrea să-i vedem lângă noi, ci pe cei care ne seamănă.

Dacă vezi că scopul pus nu poate fi atins, concentrează-te pe alte țeluri. Atingându-le, încearcă să revii la primul scop.

Dacă nu vei cere nimic de la viață, ea nu-ți va oferi nimic. Dacă vei cere ceva abstract, și darul va avea același caracter. Este important să-ți formulezi clar dorințele.

În viață nu există plăcere absolută. Ea întotdeauna este limitată de modul în care privești tu lumea.

Vrei schimbări? Uită de pasivitate. Din cauza ei, poți pierde șansa oferită de destin. Punctează-ți calea spre punctul final. Însă pentru a ajunge la el, trebuie să pornești la drum.

Viața întotdeauna te va impune să decizi ceea ce vei evita să decizi. De aceste decizii nu te poți ascunde, așa că dacă nu le vei rezolva acum, va trebui să o faci la altă etapă a vieții. Dar pentru asta va trebui să plătești mult mai mult.

În viață întotdeauna ai de ales. Uneori asta se rezumă la lipsa alegerii. În lume sunt multe oportunități.

Obținând un lucru, pierzi altul. Pierderile sunt inevitabile. Dar ele pot fi privite ca niște câștiguri.

Noul presupune ruinarea vechiului. Trebuie nu doar să distrugi, ci și să cureți locul. Pentru asta ai nevoie de puteri, timp și cunoștințe. Pentru că trebuie să știi ce vei construi și cum. Dacă nu ai asemenea cunoștințe, mai bine nu distruge. Altfel ai putea să construiești ceva groaznic.

Omul încearcă să-și schimbe viața, dar este împiedicat de vechile stereotipuri și deprinderi. El încearcă să-și petreacă timpul după metodele vechi. De aceea schimbările se petrec încet, și cere multe cheltuieli sufletești.

Fiecare dintre noi atrage spre el ceea ce iubește mai mult, așteaptă sau se teme, pentru că anume asta ne fixăm în subconștient. Destinul nu-ți va da nimic în plus. El este generos, dar în limitele dorinței. Încalcă limitele și vei primi mai mult.

Toată viața este plină de opusuri. Pe cineva iubim, pe cineva urâm. Cu cineva prietenim, cu cineva concurăm. Obținem și pierdem, ne întâlnim și ne despărțim. Omul țintește spre stabilitate și în același timp simte nemulțumire față de ritmul vieții. Nu poți înțelege ceva, dacă nu-i știi opusul.

Oamenii caută armonia. Pentru a o atinge, ai nevoie de armonie în tine. Asta înseamnă acceptarea calităților și defectelor, conștientizarea faptului că nu ești perfect, și împăcarea cu sine. Este foarte important ca rațiunea, faptele și sentimentele să acționeze de comun acord.

Trebuie să înțelegi că lumea nu este creată doar pentru plăceri. Deseori ea nu este în conformitate cu așteptările noastre. Tot timpul trebuie să încerci să faci bine. Cel care nu este capabil să facă bine, nu poate să aprecieze binele făcut de alții.

Oamenii sunt iritați de alți oameni care au aceleași trăsături ca ale lor. Unii oameni pot fi oglinzi pentru noi. Trebuie doar să-i privim cu atenție. Atunci ne vom recunoaște.
Dacă vrei să deții ceva, înseamnă că nu-ți cunoști capacitățile și calitățile. Privește în tine, poate poți să obții mai mult decât îți dorești.

Este greu să reziști gândurilor negative. Ele te fac să suferi, să te chinui, să-ți faci griji. Din acest lanț negativ, alege un gând și strivește-l. Atunci vei ruina lanțul negativ, și el nu vă mai sufoca.

Acceptă-te așa cum ești. Atunci panica, emoțiile, complexele vor dispare, și vei putea începe o viață deplină.

Lumea din jur este neutră. Noi o facem bună sau rea. Încearcă să primește realitatea în mod pozitiv, și atunci ea va deveni fericită și veselă.

Niciodată nu te atârna de părerile celor din jur ca de un adevăr în ultima instanță. Nu poți fi bun pentru toată lumea. Întotdeauna se vor găsi răuvoitori. Nu le permite să te conducă.

Toți venim de nicăieri și mergem spre nicăieri. Poate sensul existenței noastre este viața în toate formele ei?

Reguli simple, nu? Dar totuși ele acționează foarte pozitiv asupra atitudinii față de viață. Nu este greu să le respecți, iar folosul lor nu are preț.

Alege regula preferată, și împarte articolul cu prietenii tăi!

Lasă un comentariu