Da, totul trece. Trec anii prin noi și prin anii noștri trec oameni. Unii trec pentru câteva secunde pe trotuarul de vis-a-vis și nici nu ii observi, alții trec câteva ore la o cafea – doar o dată sau ani la rând.
Sunt femei care îți trec prin așternuturi pentru o noapte… sau pentru o viață.. De cele mai multe ori tu decizi cine doar trece și cine chiar rămâne.
Când te-am văzut zâmbind pentru prima oară mi-am spus că asta nu este un zâmbet care doar să treacă prin viața mea. Mi-am spus că asta e zâmbetul care vreau să calce zilnic pragul casei mele. Si ne-am început povestea…eu cu dorința de a rămâne, tu cu ideea că totul e trecător. Ne-am învățat unul pe altul și apoi unul cu altul. Am construit împreună și am dărmat separat. Timpul trecea și noi rămâneam.
Zâmbeai des la început și de cele mai multe ori motivul din spatele zâmbetului tău, eram eu. Ai început să crezi și tu că unii oameni sunt meniți să rămână și tot atunci ai început să consideri că „rămasul” e o datorie pentru celălalt. Ai început să consideri că nu mai datorezi nimic înapoi, nici măcar zâmbetul de la început. Ai început să crezi că voi rămâne chiar dacă tu lipsești din ce în ce mai des și chiar dacă planurile noastre încep să se separe. Ai crezut că voi rămâne chiar și în timp ce restul continuau să treacă…uneori pe trotuarul de vis-a-vis și uneori prin așternuturile noastre… Si am rămas o vreme.
Faptul că rămâneam doar iți întărea convingerea că voi fi acolo pentru totdeauna, că nicio durere nu e îndeajuns de mare cât să mă îndepărteze. Nu mă surprinde că atunci când am ales să plec, tu ai ales să mă condamni. Nu am surprinde că ai spus cu nonșalantă că dacă te iubeam, te iertam și de data asta, că nu a fost cu nimic mai grav decât dățile trecute.
Știi? Eu mereu am crezut că inima are o memorie separată. Că ceea ce mintea uită, inima păstrează. M-am mințit de multe ori că e ultima oară și că de acum încolo vei rămâne și tu, nu numai eu. M-am mințit de atâtea ori că de acum încolo eu și voi deveni importantă pentru tine, atât de importantă cât să-ți pese dacă mă doare. M-am mințit că vei tine cont de ceea ce îmi doresc și că vei aprecia că am rămas chiar dacă nu mai aveam de mult nimic din ceea ce îmi doream. Nu ai apreciat nimic. Doar m-ai judecat că n-am mai rămas încă un pic.
Dintr-o memorie care nu se șterge niciodată, din singura care nu trece și doar rămâne, din inimă, îți spun că te-am iubit. Ti-o stau dovadă toate momentele în care am rămas și am crezut în tine, toate momentele în care lumea mă considera nebună.
Iartă-mă că n-am putut rămâne pentru totdeauna și nu uita că deși totul e trecător eu am trecut prin viața ta cu dorința de a rămâne !
In orasul de foc s a dat stingerea! S au spus povesti, am ras, am vorbit…a trecut ceva vreme de cand nu ne am mai strans la o vorba si ceva ani de cand nu am mai stat ca tovarasii. Amintiri, o bere rece, glumele noastre bro.
Soferul m a lasat la scara, am urcat si m am trantit pe canapea. Inca ma conving sa mi aprind o tigara si ea cuget.
Au trecut 3 ani, acum aproape pot spune ca sunt gol. Imi dau seama ca viata mea e randeaua, tu esti acolo si sper ca esti bine si sper sa fi pastrat amintirile frumoase. Chiar imi doresc asta! Sper sa ti smulg un zambest nostalgic, tu cu gandul la diverse in legatura cu ce a fost. Sunt suflet deschis si nu pot sa neg faptul ca inca imi pasa de tine,faptul ca inca imi bate inima tare arunci cand revad sau imi amintesc momentele noastre…imi dau seama ca a fost o copilarie. Sau mai bine spus o atractie copilareasca. Noi nu am avut nimic, doar ne am intersectat o vreme. Tu nu m ai lasat sa te cunosc, eu nu te am lasat sa te apropii. Trecand peste asta, pot doar sa spun ca am amintiri frumoase. Si zambesc atunci cand imi aduc aminte. Ai fost enorma pentru mine. Asa vei si ramane. Nimeni nu ti va lua locul, este al tau si este special. Voi placea si voi fii placut de altcineva dar aceea va avea locul ei special. Sunteti total diferite. Nu te voi vrea niciodata inapoi, ma simt epuizat. Dar as vrea sa te strang in brate tare tare si sa plang pret de ceva minute…atatea cate lacrimi de fost dor in felul ala. Am plans,te am plans foarte mult, foarte tare, in genunchi si tanguidu ma, ori tinandu ma de canapea sau podea, ori secunda de secunda,pas cu pas si clipa cu clipa pret de mult timp dupa ce ai plecat. Am plans caci m a durut, m am rupt in bucati si am plans,am urlat uneori de durere, alteori eram amortit si doar lacrimile imi brazdau fata.
Am plans pana nu am mai putut dar am simtit ca nu am plans destul. Parca mai am un pic,mai e o farama. Te am si visat, mereu te am visat urat. Am visat lucruri dubioase, ma trezeam brusc si speriat. Lucruri ipotetice,imposibile in viata reala dar simplul fapt ca te visam…
Vreodata, as vrea sa te strang in brate tare, chiar daca esti altcineva…cea din tine,sufletul tau, estenta ta, sunteti aceleasi. Te as trange n brate, te as adulmeca si as inchide ochii. Probabil ca as plange…sau nu stiu, as fi pur si simplu…as inchide ochii si avand in fata imaginea noastra acum ani…ochii tai privindu ma imbietor. As imbratisa amintirea…nu pe tine efectiv…daca as plange,as plange de dorul amintirii.
Iarasi obrajii imi sunt brazdati de un lichid fierbinte…picatura cu picatura mi se prelinge pe fata si mi arde obrajii…ochii mei privesc goi cum degetele tasteaza si gandurile mele discteaza…ma simt gol…ma simt trist,pustiu,dezamagit…privesc in gol.
Imi amintesc desigur si ce a fost urat…memoria are un proces fantatic de a ascunde amintirile urate,multe le am uitat insa nu am uitat ce am facut:..probabil si tu ai facut…e tarziu pentru regrete, e ca o floare pusa la uscat,amintire, intr o carte.
E 19 mai…5 trandafiri sunt reci, pe o masa.